Întoarce-te

În România, 4 din 5 accidente au loc pe carosabil uscat, arată ultimele date ale Comisiei Europene, privind incidentele rutiere. Aceleași date mai arată că în ziua de vineri au loc cele mai multe accidente pe șosele, iar lunile cu cele mai multe astfel de evenimente nedorite sunt august, iulie și septembrie.  

Șansele ca un participant la trafic să fie, la un moment dat, martor al unui accident rutier, sunt ridicate, după cum indică statisticile.

Primele acțiuni pe care le face un martor la un accident rutier cu victime

Atunci când o persoană este martor al producerii unui accident rutier grav, primele lucruri pe care ar trebui să le facă sunt:

1. Primul lucru: să oprească, însă numai dacă poate face acest lucru în condiții de siguranță, fără să se pună pe sine și pe ceilalți pasageri în pericol (fără a frâna extrem de brusc, de exemplu, pe autostradă, cu riscul de a produce o tamponare în lanț). 

Martorul Se oprește așadar regulamentar, cu luminile de avarie pornite, cât mai ferit de trafic și într-un loc cât mai luminat dacă e noapte.

2. Apoi, martorul trebuie să cheme serviciile de urgență (apel la 112), cărora să le dea o localizare cât mai exactă și o descriere generală a situației.

3. După ce a sunat la 112*, martorul trebuie să evalueze, din mașina proprie, accidentul din perspectiva acordării primului ajutor: dacă autoturismul/ele implicat/e e / sunt în flăcări, e / sunt într-o râpă sau peste o conductă de gaz / linie de înaltă tensiune, dacă există riscul de a fi lovit de alte autovehicule în drumul (lipsit de vizibilitate de exemplu) spre locul accidentului, etc.

Abia după evaluarea rapidă a riscurilor la care se expune, martorul poate decide să iasă, cu atenție (nu cu ochii în telefon) din mașina proprie pentru a acorda primul ajutor potențialelor victime. 

*Dacă în mașina martorului sunt mai multe persoane, ideal ar fi ca una să sune la 112, în timp ce o alta evaluează riscurile.

„Imediat cum ai văzut un accident grav, oprești cat mai aproape și suni la 112. Dacă sunteți mai mulți în mașină sau vă adunați 2-3 șoferi, unul singur sună la 112, restul evaluează riscul propriu și apoi starea victimelor. Primul detaliu important este locația exactă, ca operatorul să știe ce servicii de intervenție să apeleze mai departe, din ce județ. Așa că este ideal ca cineva să sune la 112 cu locația pregătită, de genul "drumul Bucuresti-Cluj E60, kilometrul 110 după localitatea X”, a explicat, pentru Copil Iubit la Bord, cms. șef. Gina Pop, șeful Biroului Prevenirea Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. 

4. Următorul pas este identificarea victimelor, pentru ca echipajele de intervenție să știe dacă sunt persoane încarcerate sau nu.

„Aceasta va fi o altă întrebare a operatorului, pentru a ști dacă trimite echipaje specializate SMURD pe așa ceva sau doar Ambulanță și Poliție. Cine este la telefon cu serviciul de urgență trebuie să primească această informație foarte repede de la ceilalți șoferi, ca să o poată transmite mai departe”, a mai completat cms. șef Gina Pop.

5. Omul legii mai spune că, în cazul accidentelor rutiere unde există și victime, este extrem de important ca martorii să adune extinctoare, truse de urgențe și să pregătească locul pentru sosirea ambulanțelor. 

"Polițiștii sunt, de obicei, primii care ajung la locul producerii unui accident grav. Aceștia au rolul de a izola zona și de a pregăti terenul pentru ambulanță. După venirea ambulanței și a pompierilor, rolul martorilor în acel loc s-a încheiat. Dacă ai văzut cum s-a petrecut totul sau dacă ai filmat cu camera de bord, poți pune informațiile la dispoziția agenților, ca să fie clar cum s-a întâmplat accidentul și poate chiar cine a fost vinovat”, a adăugat și inspector de poliție Ionuț Petruța, din cadrul Serviciului Rutier Cluj.

Primul ajutor medical. Cum se acordă la locul unui accident rutier

Primii oameni care ajung la locul unui accident rutier soldat cu victime pot face diferența între viață și moarte. Medicii de urgențe spun că, dacă printre martorii care ajung primii la fața locului, există persoane care au făcut un curs de prim ajutor sau sunt cadre medicale, atunci aceia vor coordona acțiunea de salvare, până la sosirea echipajelor.

În situația în care niciunul dintre martori nu știe procedurile de acordare a primului ajutor, este necesar să facă următoarele acțiuni, după ce sună la 112:

  • identifică victimele, pentru a vedea dacă sunt încarcerate sau nu
  • verifică dacă victimele sunt în stare de conștiență. Dacă pot vorbi, le ajută să iasă din autovehicul și le duce în loc sigur, până la sosirea ambulanțelor
  • dacă victima poate vorbi, dar acuză dureri la spate sau nu își poate mișca membrele, evită să o miște; s-ar putea să aibă leziuni la nivelul coloanei sau al gâtului și orice mișcare îi poate pune viața în pericol
  • dacă victimele sunt inconștiente, verifică dacă respiră și dacă nasul sau gura nu le sunt acoperite cu bucăți de sticlă, pietre, noroi sau alte obiecte care pot obstrucționa căile respiratorii
  • dacă victima nu respiră, este nevoie de respirație gură la gură. Manevra trebuie efectuată în siguranță, fără a intra în contact cu fluidele.
  • dacă victima are leziuni evidente, care sângerează, ia un tampon steril din trusa de urgență a mașinii și tamponează pe rană timp de 15 minute, pentru a opri sângerarea.
  • după sosirea echipajelor de urgență, se îndepărtează, pentru a le lăsa spațiu cadrelor medicale să acorde primul ajutor răniților.

Chiar dacă recomandarea generală este ca victimele să fie mișcate doar după ce la fața locului ajung echipajele de prim ajutor, există și o situație de excepție.

"Este indicat, într-adevăr, ca victima să fie mișcată cât mai puțin până la sosirea echipajelor medicale, dar cei care ajung primii la locul unui accident trebuie să știe că un rănit care nu respiră, trebuie scos de urgență din mașină. De ce? Pentru că dacă nu respiră prea mult timp, există riscul să i se oprească inima și atunci trebuie începute manevrele de resuscitare. Este adevărat, dacă rănitul are răni la nivelul coloanei, mișcările i-ar putea agrava starea, dacă riscul mai mare este de a i se opri inima și trebuie să faci tot ce poți ca să îl menții în viațăl", a declarat pentru Copil Iubit la Bord, dr. Carmen Balog, medic specialist Urgență în cadrul SMURD Cluj.

Ancuța Ciolan

Lorem ipsum

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.

Lorem ipsum

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.