Trainingul a fost susținut de Robert Sušanj, Senior Officer Road Policing, Ret. Police Superintendent, Global Road Safety Partnership. Au fost abordate subiecte precum modul de funcționare a sistemelor de siguranță auto (scaune auto pentru copii, centuri de siguranță), rolul poliției în conștientizarea importanței folosirii acestor sisteme sau modul în care se organizează un control în trafic. Au fost prezentate și modele de bune practici în ceea ce privește aplicarea legii în acest domeniu.
Din când în când, uităm că și 15 km/h este o viteză prea mare pentru un copil neasigurat în mașină și că încă din primul moment în care ne așezăm copilul în mașină și până la destinația finală suntem complet responsabili de siguranța lui. 8500 de persoane au murit pe drumurile europene în ultimii 10 ani. O treime dintre acestea erau copii, sau mai bine zis pasageri.
Robert Sušanj, Senior Officer Road Policing, Ret. Police Superintendent, Global Road Safety Partnership
GRSP este organizația fondată în 1999 al cărei scop principal este reducerea numărului de decese și vătămări grave provenite în urma accidentelor rutiere.
Principalele obiective ale trainingului au vizat mai multe direcții de abordare a siguranței copiilor în trafic:
O abordare ce vizează întreaga comunitate este cea care va atinge și va produce rezultate semnificative în acest sector. Este un motiv pentru care nu ne concentrăm numai pe educarea sau conștientizarea părinților în legătură cu nevoia asigurării copilului în timpul petrecut în mașină, cât și în modul în care agenții de poliție sunt conștienți de această nevoie, de cum o prioritizează, cum o aplică, cât și în modul în care administrațiile locale privesc această problemă potrivit, cu măsura necesară de prioritate.
Ramona Brad, director de proiect Copil Iubit la Bord.